Locații
Parc
Primul Activ Parc din Dâmboviţa şi printre primele din țară se găsește în zona Centrului Vechi, în spatele Hotelului Dâmbovița. Parcul este dotat cu aparate de forţă şi fitness care nu necesită greutăţi pentru a funcţiona, ci utilizează doar greutatea corpului uman.
Nici copiii nu au fost uitați, aici fiind amenajate leagăne, tobogane și balansoare pentru aceștia.
Prin urmare, dacă vreți să faceți puțină mișcare în timp ce vă supravegheați copiii, puteți merge în spaţiul special amenajat în parcarea din spatele Hotelului Dâmboviţa.
Strada Revoluției C12, Târgoviște
Cluburi Sportive
Chindia Târgoviște este echipa fanion a sportului dâmbovițean.
Chindia a revenit în Liga I în vara lui 2019, după 21 de ani petrecuți în eșaloanele inferioare.
A fost a cincea promovare a unei echipe din Vechea Cetate de Scaun în întreaga istorie a fotbalului târgoviștean, după Metalul (1960-1961), CS Târgoviște (1976-1977, 1980-1981) și Chindia “Micul Ajax”(1996-1997).
Până la finalizarea lucrărilor de modernizare la stadionul Eugen Popescu, echipa își desfășoară meciurile considerate pe teren propriu la Ploiești. Recordul de asistență din acest sezon a fost consemnat la meciul cu FCSB, 10.000 de spectatori.
Pe banca roș-albaștrilor se află fostul internațional Viorel Moldovan.
Calea Domnească, nr. 216, Târgoviște, România
Serviciu Public
Închis
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița funcționează în subordinea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială ca serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, începând cu anul 2011.
Serviciile sociale (conf. art. 27 din Legea nr. 292/2011 – legea asistenței sociale) reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.
Strada Tudor Vladimirescu 1A, Târgoviște 130078, România
Restaurant
Povestea Alexo continuă cu dragoste pentru arta de a mânca bine și sănătos. Aromele noastre îmbietoare provin din ingrediente sănătoase și atent alese pentru a fi gătite cu drag.
O gamă variată de preparate, gătite atent și cu tehnici noi ce aduc ca rezultat o îmbinare de gusturi și texturi ce ne fac ușor de recunoscut. De la mic-dejunuri cu iz românesc sau italian, supe ca la mama acasă, fripturi de vită preparate atent cu arome proaspete de ierburi aromatice, fructe de mare în sos de vin, pizza făcută la cuptor cu lemne și papanașii marca Alexo. De ce am ales un meniu variat? Ne-am adaptat cerințelor voastre și continuăm povestea împreună!
ONG-uri
La înființarea asociației (1993), membrii fondatori (profesori, elevi și părinți de la Școala "I. Alexandru Brătescu-Voinești" din Târgoviște) și-au propus să desfăşoare activităţi caritabile, culturale şi educative, în special, în parteneriat cu asociaţia Les Amis de Târgovişte din Verneuil sur Avre din Franța. Pe parcurs, au avut loc activități foarte diverse (educație civică și educație pentru drepturile omului pentru elevi și profesori, educație antreprenorială, educație pentru valori, donații, expoziții, concerte ș.a.).
În 2017 am desfășurat proiectul auto-finanțat (C)Arte pentru o cetate care merge mai departe. 11 elevi de la Liceul de arte "Bălașa Doamna" au realizat 29 de lucrări satirice sau laudative la adresa funcționării comunității noastre (starea spațiilor verzi, atitudinea față de monumente istorice și valori de neînlocuit, manipularea, criza morală, uniformizarea, lipsa de viziune, lucrul de mîntuială, lăcomia). Ele au fost expuse timp de 2 săptămîni la Librăria Fragilistic și la Arsenal Cafe&Bistro și apoi transformate în cărți poștale care au fost vîndute. În decembrie, cu finanțarea CJ Dâmbovița, am organizat o expoziție interactivă de experimente de știință la biblioteca din oraș . Timp de 2 săptămîni, 1260 de persoane, cu precădere elevi, au urmărit sau verificat direct diferite legi și principii ale fizicii. Proiectul face parte dintr-o viziune îndrăzneață de înființare a unui centru de educație pentru științe și tehnologie pentru care facem demersuri către autorități, specialiști locali, oameni cu viziune din diverse medii.
Anul 2018 a debutat cu un concert al Adei Milea și a continuat în forță cu Proiectul Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în cetatea Târgoviștei finanțat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. 10 formatori și mentori împreună cu 90 de liceeni și studenți au exersat metode de lobby și advocacy și apoi au acționat în comunitate pentru protejarea și valorificarea clădirilor istorice din oraș.
Propunerea de politică publică discutată cu decidenții locali, cărțile de joc cu imagini ale caselor de patrimoniu distribuite în instituții, bannerele afișate pe stradă și la ANAF, propunerile de valorificare a patrimoniului local adresate oficialităților/specialiștilor (măsuri eficiente în alte localități din țară), prezentări/prezențe în mass-media și la evenimente din oraș (spectacole de teatru, Crizantema de Aur, întîlniri de la bibliotecă, formări profesionale, deschiderea anului școlar), felicitările oferite de Crăciun cetățenilor, tururile ghidate de către elevi, flash mob, site-ul foarte complex etc. ar trebui să mobilizeze comunitatea pentru a întreprinde acțiuni concrete.
În prezent, asociația este gata să atașeze codul de bare pe plăcuțele aflate pe unele clădiri de patrimoniu, să tipărească și să vîndă mai multe cărți de joc, să organizeze mai mulți elevi pentru tururile ghidate, să inițieze parteneriate cu proprietarii unor case istorice.
Calea Domnească 252, Târgoviște, România
Spa & Wellness
Anca Cooney – profesor, antrenor holistic de wellness si sanatate, autor de carte, consilier, tehnician nutritionist certificat.
Birou Consiliere Wellness – Consiliere pentru o viata sanatoasa, echilibrata si armonioasa.
Anca’s Wellness urmareste sa ajute, sa educe si sa inspire, comunitatea si clientii dornici si interesati sa-si atinga telurile propuse in vederea schimbarii, preventiei sau a imbunatatirii stilului de viata , a starii de bine si a sanatatii.
Serviciile oferite :
1. Consilierea individuală – 120 de minute. Cu ajutorul aparatului CoRe Inergetix, identificăm aspecte importante ce țin de starea de bine și de sănătate. CoRe Inergetix este un aparat ultramodern de evaluare și echilibrare holistică a corpului uman. Realizeaza o evaluare holistica a starii de sanatate a clientului, evaluarea realizandu-se pe 4 nivele: fizic, energetic, spiritual si emotional. Viziunea integrativa si holistica asupra corpului uman transpare si in multitudinea de domenii in care sistemul CoRe Inergetix cauta si gaseste rezonante cu persoana investigata ( mod de viata, zona emotionala, zona volitiva, nutritie, organe, toxicitate, virusi, alergii, intolerate alimentare etc).
2. Terapia wellness cu CoRe Inergetix – tip abonament, o ședința durează 45 de minute, se realizează o echilibrare a campurilor energetic, fizic, informațional și spiritual prin aplicarea simultană a terapiilor electrice, magnetice și cu lumina.
3. Programul de 21 de zile – „Dietă Echilibrată”
4. Programul de 12 săptămâni – „O viață Nouă”
5. Tabere tematice de wellness - 5/7 zile pentru copii și adulți
Strada Oprescu Dumitru, Târgoviște, România