Situația, la zi, a lucrărilor de la Stadionul „Eugen Popescu”

Situația, la zi, a lucrărilor de la Stadionul „Eugen Popescu”



În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc, joi, la stadionul „Eugen Popescu”, primarul Cristian Stan a precizat că lucrările vor fi finalizate în această toamnă. 

Primăria Târgoviște a cheltuit deja la stadion aproximativ 37.000.000 lei, din toamna anului 2019 și până acum. Acestei sume se adaugă și suportul financiar de 3.400.000 lei acordat, în acest sezon FC Chindia Târgoviște.

Stadiu de execuție:

Tribuna veche este aproape gata, inclusiv cu instalații electrice, termice sau obiecte sanitare pe poziție, cu senzorii PSI și camerele de luat vederi pe poziție. Aici mai trebuie pus covorul PVC, balustrada perimetrală, realizat acoperișul de la C8, montate aproximativ 1.000 de scaune și finalizată instalația de ventilație, lucrări care, cu o marjă serioasă de siguranță, ar mai dura 30 de zile.

La tribuna nouă, se lucrează la interioare la tot ce înseamnă instalații, la șape, tencuieli etc. 

„În acest moment avem deja puse aproximativ 90 de gradene, urmând ca săptămâna viitoare să mai fie montate încă 50, deci 140 din cele aproximativ 210, câte sunt în total, cu precizarea că în cursul lunii iulie toate gradenele vor fi montate. Pe acestă tribună, mai este de montat acoperișul, ca și lucrare de anvergură, intervenție care se va finaliza în cursul lunii august, dacă nu intervine nimic deosebit”, a precizat primarul Cristian Stan.

Acesta a precizat că „în privința primului meci pe noua arenă, toamna aceasta reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor”.

Mai sunt de realizat: finalizare gradene tribuna nouă, acoperiș tribuna nouă, tencuieli tribuna nouă, instalații tribuna nouă, montaj scaune tribuna nouă, finalizare sistem de monitorizare video, realizare pistă tartan, amenajare peisagistică. 

„Indiferent de ceea ce susțin unii, fără aportul substanțial al Primăriei Târgoviște și al Consiliului Județean Dâmbovița, parteneri și susținători principali în proiectul ”Chindia Târgoviște și nu numai, nu ar exista fotbal de performanță la Târgoviște”, a adăugat edilul.

Similar Suggestions

Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Lucrări ample pe str. „Calea București”. Restricții
Program Zilele Cetății 2023
Cifră record pentru investiții, la Târgoviște